Dreptul administrativ este ramura dreptului public ale cărei norme reglementează organizarea și funcționarea administrației publice și raporturile dintre autoritățile executive între ele sau între acestea și particulari. Acesta creează un regim de putere publică determinând ca acțiunea administrativă să se deruleze în interes public. Aceasta se manifestă în cadrul unor raporturi judirice caracterizate prin inegalitate de poziție a părților, subiecților impunându-li-se să urmeze proceduri specifice, deținând drepturi și obligații specifice.

Raportul juridic administrativ poate fi individualizat în raport cu alte tipuri de raporturi juridice, ca urmare a identificării trăsăturilor specifice care îl caracterizează.
Principiul de bază aplicabil dreptului administrativ este Principiul legalităţii. În conformitate cu principiul legalității, activitatea autorităţilor administrative trebuie să se desfăşoare pe baza legii şi în conformitate cu legea, urmărindu-se organizarea executării şi executarea în concret a acesteia. În principiu, actele administrative nu pot contraveni sau modifica o lege, deoarece au o forţă juridică inferioară acesteia. Excepţia o constituie ordonanţele de urgenţă ale Guvernului, care, deşi sunt acte administrative, pot modifica o lege. În dreptul administrativ, interesul public primează în faţa interesului privat. Explicaţia stă în faptul că interesele statului sunt interesele colectivităţii, deci trebuie să aibă întâietate faţă de cele ale individului.

Ce înseamnă noțiunea de contencios administrativ?

Noţiunea de „contencios”, în orice materie s-ar întâlni, se referă la o situaţie conflictuală. Materia contenciosului administrativ are în vedere litigiile apărute între persoanele fizice sau juridice şi autorităţi sau instituţii ce exercită atribuţiuni de putere publică. Conform legii contenciosului administrativ, refuzul nejustificat este „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane”. Legea asimilează refuzului nejustificat şi „nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile”.
De asemenea, nesoluţionare în termenul legal a unei cereri este definită ca fiind „faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen”.

Prin urmare, pentru ca un litigiu să poată fi dedus spre soluţionarea instanţei de contencios administrativ, acesta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
• Cel puţin una din părţi să fie o autoritate publică
• Litigiul să privească emiterea/încheierea unui act administrativ, nesoluţionarea în termenul legal de către autoritatea publică a unei cereri prin care petentul tinde să îşi valorifice un drept/interes legitim sau refuzul nejustificat al autorităţii publice de a soluţiona o astfel de cerere.

Noţiunea de „act administrativ” este definită de legea contenciosului ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.