Dreptul Uniunii Europene
Uniunea Europeană are personalitate juridică și, prin urmare, dispune de propria sa ordine juridică, distinctă de cea internațională. În plus, legislația și dreptul Uniunii Europene au efect direct sau indirect asupra legislației statelor sale membre și devine parte integrantă din sistemul juridic al fiecărui stat membru. Uniunea Europeană constituie în sine un izvor de drept. În general, ordinea juridică este divizată în legislația primară (tratatele și principiile generale de drept), legislația secundară (bazată pe tratate) și dreptul complementar.
Dreptul Uniunii Europene – surse și ierarhia acestora:
- Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE); Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și protocoalele la acestea
- Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
- Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom) este în continuare în vigoare, ca tratat separat
- Acordurile internaționale
- Principiile generale ale dreptului Uniunii
- Legislația secundară
Punerea în aplicare a legislației Uniunii
În conformitate cu legislația primară, UE beneficiază doar de competențe de executare limitate. Punerea în aplicare a legislației UE intră, în general, în competența statelor membre. De altfel, articolul 291 alineatul (1) din TFUE adaugă dispoziția că statele membre au obligația de a lua toate măsurile de drept intern necesare pentru a pune în aplicare actele obligatorii din punct de vedere juridic ale Uniunii. Atunci când sunt necesare condiții unitare de punere în aplicare a actelor obligatorii din punct de vedere juridic ale Uniunii, Comisia își exercită competența de executare conform articolului 291 alineatul (2) din TFUE.
În cadrul competențelor neexclusive ale Uniunii, principiul subsidiarității, înscris în Tratatul privind Uniunea Europeană, definește condițiile în care Uniunea are prioritate de acțiune în raport cu statele membre.
Principiul subsidiarității privește toate instituțiile Uniunii și are o importanță practică în special în cadrul procedurilor legislative. Tratatul de la Lisabona a întărit rolul parlamentelor naționale și al Curții Europene de Justiție în controlarea respectării principiului subsidiarității. Acesta a introdus o referire explicită la dimensiunea subnațională a principiului subsidiarității și, de asemenea, a consolidat rolul Comitetului Regiunilor și a deschis posibilitatea, lăsată la latitudinea parlamentelor naționale, ca parlamentele regionale care dispun de competențe legislative să participe la mecanismul de alertă timpurie ex ante.
Procedurile decizionale interguvernamentale
Temei juridic
Articolele 20, 21-46, 48 și 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE); Articolul 2 alineatul (4), articolul 31, articolul 64 alineatul (3), articolul 81, articolul 89, articolul 103 alineatul (1), articolele 113, 115, 118, 127, 153, articolul 191 alineatul (3), articolul 192, articolul 194 alineatul (2), articolele 215, 218, 220, 221, 312, 329 și 333 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
Procedura de cooperare consolidată
- 1. Norme generale [articolul 20 din TUE, articolul 329 alineatul (1) din TFUE]
- Propunere: dreptul exclusiv al Comisiei; statele membre care intenționează să stabilească o cooperare consolidată pot adresa Comisiei o solicitare în acest sens
- Rolul Parlamentului: aprobare
- Decizie: se adoptă de către Consiliu, hotărând cu majoritate calificată
- 2. Cooperarea în domeniul PESC [articolul 329 alineatul (2) din TFUE]
- Cerere adresată Consiliului de către statele membre în cauză
- Propunerea este transmisă Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (ÎR), care își dă avizul
- Informarea Parlamentului
- Consiliul hotărăște în unanimitate
Alte măsuri legislative. Un proces decizional interguvernamental este menținut, de asemenea, într-un număr de domenii specifice, sensibile din punct de vedere politic din politica UE, în special:
- Justiție și Afaceri Interne: măsuri privind cooperarea judiciară în materie penală, cooperarea judiciară (articolul 89 din TFUE)
- Piața internă: restricții privind circulația capitalurilor (articolul 64 alineatul (3) din TFUE), politica în domeniul concurenței (articolul 103 alineatul (1)), măsurile de armonizare fiscală (articolul 113 din TFUE), apropierea legislațiilor care afectează instituirea pieței interne (articolul 115 din TFUE), drepturile de proprietate intelectuală (articolul 118 din TFUE)
- Politica monetară: atribuirea unor sarcini specifice de supraveghere prudențială la BCE (articolul 127 din TFUE)
- Alte domenii de politică, cum ar fi politicile sociale și de ocupare a forței de muncă (articolul 153 din TFUE), energia (articolul 194 alineatul (2) sau mediul (articolul 191 alineatul (3) din TFUE)).
Proceduri decizionale supranaționale
Statele membre ale Uniunii Europene au convenit să-și transfere o parte dintre puteri instituțiilor UE, în anumite domenii politice, ca rezultat al aderării lor la UE. Astfel, instituțiile UE adoptă decizii supranaționale cu efecte obligatorii în cadrul procedurilor lor legislative și executive, al procedurilor bugetare, al procedurilor de numire și al procedurilor cvasi-constituționale.
A. Procedura legislativă ordinară (articolele 289 și 294 din TFUE)
B. Procedura de consultare
C. Procedura de aprobare
Încheierea acordurilor internaționale
Dobândind personalitate juridică, Uniunea poate încheia acum acorduri internaționale (articolul 218 din TFUE). Tratatul de la Lisabona impune aprobarea Parlamentului European pentru orice acord încheiat în domeniul politicii comerciale comune, precum și în domeniile ale căror politici se adoptă conform procedurii legislative ordinare în cadrul UE. Cu excepția acordurilor de asociere și de aderare, Consiliul hotărăște cu majoritate calificată asupra acordurilor care riscă să prejudicieze diversitatea culturală și lingvistică a Uniunii și a acordurilor din domenii în care, pentru adoptarea actelor interne, ar fi necesară unanimitatea.